Unu si cu unu fac doi in matematica elementara. In casatorie unu si cu unu trebuie neaparat sa faca intotdeauna unu. Doar asa nu vor mai exista nici razboaie, nici vanitati.
Uneori trebuie sa descoperim si pustiul din omul de langa noi, golul care exista dincolo de aparente, dincolo de dorinta si speranta noastra. Il descoperim chiar daca ne doare acest lucru, chiar daca am prefera sa nu-l aflam sau sa-i amanam dezvaluirea.
Turn down these voices inside my head
Lay down with me, tell me no lies
Just hold me close, don’t patronize
Don’t patronize me
You can’t make your heart feel something it won’t
Here in the dark in these final hours
I will lay down my heart, and I’ll feel the power
But you won’t, no you won’t
And I can’t make you love me
If you don’t
The love you do not feel, when you’re holding me
Morning will come, and I’ll do what’s right
Just give me till then, to give up this fight
And I will give up this fight
You can’t make your heart feel something it won’t
And here in the dark in these final hours
I will lay down my heart and I’ll feel the power
But you won’t, no, you won’t
And I can’t make you love me
If you don’t
It’s no good for me baby without love
All my tears, all these years, everything I believed in
Baby
Oh yeah
Someone’s gonna love me.
Textul de mai jos l-am lecturat prima data acum cateva luni in revista Tango. L-am recitit ieri intr-un mail primit de la un prieten. Cred ca multe femei din sistemul multinationalelor se vor regasi in el:
Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: “Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj.”
Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil?
Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sint inferioare.
Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect.
Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.
Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting.
Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.
Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din mahmureli de cinci stele.
Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal.
Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie “urgent”, “campanie”, “scheme”, “rapoarte”. In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma si-ai dormit strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea.
Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta…
Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil.
Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.
Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in “Baby Boom” se lasa drogate de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra la unison cu mindrie ca au o directoare in familie.
Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de hormoni.
Cind constati ca fetita ta ii spune “mama” soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui “da”, acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.
Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost “Notiuni de introducere in cibernetica”, ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei.
Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta “te iubesc” de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu’, ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau miine.
Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu.
Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string apa.
Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: “Mircea, fa-te ca lucrezi!”. Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.”
Afirmatia din titlu poate parea una controversata cel putin din doua motive : nivelul de cariera al angajatului si conditiile de munca. Insa indiferent de nivelul de cariera si de conditiile in care se desfasoara munca fiecare dintre noi are un sef.
Am citit recent un studiu realizat de cercetatorii americani in care era precizat ca doi din cinci sefi nu isi respecta cuvantul dat fata de angajat si peste o patrime din ei isi vorbesc de rau angajatii. Acestea erau cauzele care duceau la demisia oamenilor cheie. Rezultatele acestui studiu mai mentionau urmatoarele:
· 39 % din angajati cred ca seful lor direct nu se tine de cuvant
· 37 % mentionau ca seful nu le recunoaste meritele
· 20% cred ca sefii lor ii vorbesc de rau in fata celorlalti manageri/colegi si ca ii invinuiesc pe altii pentru a-si ascunde propriile greseli
· 60% din angajati care demisioneaza spun ca au ales asta din cauza unor conflicte aparute in interiorul companiei.
Concluzia acestui studiu ar putea fi ca angajatii parasesc compania din cauza unei culpe umane, manageriale nu din cauza politicilor de companie.
Decizia de a ramane intr-o companie este determinata de mai multe aspecte, incepand cu unele esentiale si obiective, cum ar fi siguranta locului de munca, oferta financiara, sistemul de lucru si continuand cu altele, subiective, cum ar fi mediul de lucru, colegii, raportul de munca ierarhic.
De cele mai multe ori, aspectele subiective constituie motive unice pentru care decizia de a parasi compania este luata. Mai precis… angajatii au puterea sa reziste unui salariu ceva mai mic decat cel pe care il considera potrivit sau unui loc de munca localizat departe de casa, daca mediul de lucru este unul care le permite dezvoltarea, daca sunt apreciati si beneficiaza de suportul colegilor si sefilor. Prin opozitie, in cazul unor raporturi de munca nefavorabile, indiferent de pachetul salarial, oamenii isi asculta “inima” si parasesc destul de usor un loc de munca.
Managerii sunt, in concluzie, atat cei raspunzatori de consolidarea echipelor si motivarea membrilor, cat si de destramarea lor sau cum ar spune un proverb romanesc „pestele de la cap se impute”.
Incep cu multe multumiri lui Adi pentru ajutorul acordat in crearea acestui blog.
De azi inainte veti putea si citi “aberatiile” mele, nu doar asculta.
O sa va astept “comment-urile’ la cele postate.




Recent Comments